Mulţumesc tuturor celor care ne-au adresat mesaje de sărbătoarea pascală. La rându-mi, urez tuturor o primăvară frumoasă şi senină. De asemenea, vă doresc sănătate, proiecte interesante şi prieteni buni în jur.
Deşi foarte scurtă, această mini vacanţă de Paşte a fost pentru mine şi familia mea extrem de activă şi dinamică. Am reuşit să ieşim parţial din paradigma "mâncat - odihnă - socializare", le-am făcut şi pe acestea, dar accentul l-am pus de astă dată pe bowling şi pe bucuria de a fi împreună cu fratele meu şi câţiva prieteni. Ce mai, a fost o vacanţă grozavă!
marți, 6 aprilie 2010
luni, 8 martie 2010
SUCCESE ŞI SUCCESURI
Dacă ar fi să analizăm succint rezultatul Congresului PNL recent desfăşurat, cred că ar trebui să ne referim la câteva aspecte, unele dintre ele cu valenţe asemănătoare şi pentru PSD:
- "jocul" votului pe liste închise care lui Mircea Geoană nu i-a reuşit ("din motive de Ion Iliescu", cum spunea un mai hâtru prieten) şi care era singurul ce-l putea ajuta să-şi păstreze funcţia de preşedinte al partidului, l-a favorizat pe Crin Antonescu. Acesta şi-a adjudecat un nou mandat de preşedinte al PNL. Intrebarea este, însă, cu ce costuri? Când vrei mai mult decât să câştigi în faţa colegilor de partid, intenţia fiind să-i scoţi pe aceştia total din joc, strici echilibrele, iar efectul tuturor acţiunilor tale viitoare le vei deconta de unul singur. Un partid politic cu adevărat democratic înseamnă, în primul rând, acomodarea şi reprezentarea tuturor curentelor de opinie, chiar şi a celor minoritare, în jurul valorilor şi principiilor doctrinare ce guvernează formaţiunea. Scoaterea direct în tribună şi nu pe banca de rezerve a celor care gândesc diferit, în mod sigur vulnerabilizează partidul, pentru că reduc eşaloanele de luptători. Un lider cu adevărat puternic şi înţelept este acela precum Harap Alb: el este total diferit de ceata lui, de fiecare dintre ei, după cum fiecare din ei este unic şi cu o expertiză diferită . Dar fiecare dintre ei, prin priceperea lui, prin mijloacele de "luptă" de care dispune îl fac pe Harap Alb să fie puternic şi să izbândească. De aceea, marea pricepere a unui lider trebuie să fie aceea, ca în cazul lui Harap Alb, de a aduna în jurul lor oameni foarte diferiţi dar şi foarte buni profesional. Din acest punct de vedere, Antonescu pare să se fi dispensat de luptători redutabili ai partidului, care nu-l mai incomodează în peisajul intern de putere, dar nu au cum să mai incomodeze nici adversarii politici ai PNL;
- raţional, după acest vot pe liste închise, Crin Antonescu urmează să facă ordine în filiale, adică printre baronii locali ai PNL sau printre membri controversaţi, pe care în moţiunea sa de la congres, referindu-se la peisajul societăţii româneşti, recunoaşte implicit că îi are: "Pentru a se angaja credibil şi eficient în demontarea sistemului malformat, PNL îşi asumă partea sa de responsabilitate în întreţinerea şi dezvoltarea acestuia. Nu ne-am opus totdeauna şi cu suficientă forţă acestui sistem bolnav". Ori, aici apare marea problemă, similară tuturor celorlalte partide politice, dacă într-adevăr operezi chirurgical în sensul marginalizării membrilor de partid cu influenţă dar acuzabili, vulnerabili sau controversaţi (conform vechiilor norme morale ale societăţii) rişti să răreşti rău rândurile celor care întreţin structurile de partid şi să rămâi fără finanţare. Grea dilemă!
- ca şi în celelalte partide de pe scena politică românească şi în PNL a prevalat la recent încheiatul congres interesul pentru puterea în sine (a se citi modificările la statut) faţă de cel pentru dezbatere. Aşa se face că discuţiile despre fundamentele doctrinare, liniile strategice viitoare, raporturile cu celelalte partide au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire!
- Crin Antonescu mai are două misiuni dificile, interconectate, una fiind aceea de a face o opziţie dură PD-L, altminteri orice compromis în acest sens îl va decredibiliza, iar cealaltă de a reuşi să-şi păstreze anvergura de candidat la viitoarele prezidenţiale în condiţiile unei competiţii ce va fi cu siguranţă acerbă, cel puţin din partea PSD.
- "jocul" votului pe liste închise care lui Mircea Geoană nu i-a reuşit ("din motive de Ion Iliescu", cum spunea un mai hâtru prieten) şi care era singurul ce-l putea ajuta să-şi păstreze funcţia de preşedinte al partidului, l-a favorizat pe Crin Antonescu. Acesta şi-a adjudecat un nou mandat de preşedinte al PNL. Intrebarea este, însă, cu ce costuri? Când vrei mai mult decât să câştigi în faţa colegilor de partid, intenţia fiind să-i scoţi pe aceştia total din joc, strici echilibrele, iar efectul tuturor acţiunilor tale viitoare le vei deconta de unul singur. Un partid politic cu adevărat democratic înseamnă, în primul rând, acomodarea şi reprezentarea tuturor curentelor de opinie, chiar şi a celor minoritare, în jurul valorilor şi principiilor doctrinare ce guvernează formaţiunea. Scoaterea direct în tribună şi nu pe banca de rezerve a celor care gândesc diferit, în mod sigur vulnerabilizează partidul, pentru că reduc eşaloanele de luptători. Un lider cu adevărat puternic şi înţelept este acela precum Harap Alb: el este total diferit de ceata lui, de fiecare dintre ei, după cum fiecare din ei este unic şi cu o expertiză diferită . Dar fiecare dintre ei, prin priceperea lui, prin mijloacele de "luptă" de care dispune îl fac pe Harap Alb să fie puternic şi să izbândească. De aceea, marea pricepere a unui lider trebuie să fie aceea, ca în cazul lui Harap Alb, de a aduna în jurul lor oameni foarte diferiţi dar şi foarte buni profesional. Din acest punct de vedere, Antonescu pare să se fi dispensat de luptători redutabili ai partidului, care nu-l mai incomodează în peisajul intern de putere, dar nu au cum să mai incomodeze nici adversarii politici ai PNL;
- raţional, după acest vot pe liste închise, Crin Antonescu urmează să facă ordine în filiale, adică printre baronii locali ai PNL sau printre membri controversaţi, pe care în moţiunea sa de la congres, referindu-se la peisajul societăţii româneşti, recunoaşte implicit că îi are: "Pentru a se angaja credibil şi eficient în demontarea sistemului malformat, PNL îşi asumă partea sa de responsabilitate în întreţinerea şi dezvoltarea acestuia. Nu ne-am opus totdeauna şi cu suficientă forţă acestui sistem bolnav". Ori, aici apare marea problemă, similară tuturor celorlalte partide politice, dacă într-adevăr operezi chirurgical în sensul marginalizării membrilor de partid cu influenţă dar acuzabili, vulnerabili sau controversaţi (conform vechiilor norme morale ale societăţii) rişti să răreşti rău rândurile celor care întreţin structurile de partid şi să rămâi fără finanţare. Grea dilemă!
- ca şi în celelalte partide de pe scena politică românească şi în PNL a prevalat la recent încheiatul congres interesul pentru puterea în sine (a se citi modificările la statut) faţă de cel pentru dezbatere. Aşa se face că discuţiile despre fundamentele doctrinare, liniile strategice viitoare, raporturile cu celelalte partide au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire!
- Crin Antonescu mai are două misiuni dificile, interconectate, una fiind aceea de a face o opziţie dură PD-L, altminteri orice compromis în acest sens îl va decredibiliza, iar cealaltă de a reuşi să-şi păstreze anvergura de candidat la viitoarele prezidenţiale în condiţiile unei competiţii ce va fi cu siguranţă acerbă, cel puţin din partea PSD.
vineri, 26 februarie 2010
PROSTITUŢIA POLITICĂ
Dacă vă întrebaţi ce-i cu plecările acestea din PSD, explicaţia trebuie căutată în prăbuşirea sistemului de valori societale. Această prăbuşire afectează, bineînţeles, şi partidele politice. Sau mai ales pe acestea, pentru că vizibilitatea lor este foarte mare. Vina este, deopotrivă, a conducerii partidelor care tolerează din diverse interese migraţia politică, dar şi a societăţii civile care nu-i condamnă public pe traseişti. Arivişti, oportunişti, carierişti, traseişti sunt în toate partidele politice. Din nefericire, conducerile acestor formaţiuni îi tolerează mai ales pe ultimii dintr-un motiv de meschinărie politică: vulnerabilizarea adversarilor politici, cu orice mijloace. Iar dacă oportuniştii şi traseiştii au şi calitatea de parlamentari sau o oarece notorietate, cu atât mai mult sunt acceptaţi de alte partide, în speranţa că adversarii vor simţi o lovitură amplificată.
Este halucinant să vedem cum un om politic ce se credea lider şi care a candidat la cea mai importantă funcţie în partid dar a pierdut, după trei zile îşi ia bocceluţa politică şi dezertează. Ce putem crede despre un asemenea gest, cum îl putem traduce? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost votat preşedinte de partid? Suspenda partidul, îl desfiinţa sau îl căra cu totul la adversari? Cum ar trebui să catalogăm un om căruia partidul i-a oferit două mandate de ministru şi care acum dezertează, justificând-u-şi trădarea în chicso-comicul explicativ al unei casnicii lungi eşuate prin nepotrivire de caracter? Dar cât a ocupat fotoliul de ministru şi nu rima în gândire cu partidul, oare de ce nu s-a retras din confortabila funcţie cu aceleaşi justificări?
La fel de blamat sunt şi cei care înjură copios ani de zile un partid politic, iar atunci când formaţiunea în care şi-au făcut veacul şi de la care au primit diverse sinecuri eşuează, se reorientează şi-şi găsesc un loc călduţ cu sprijinul unei conduceri la fel de oportuniste. Pot fi ei credibili în lupta politică? Cum să-i credem că vor fi loaiali noii formaţiuni politice care i-a primit şi nu vor dezerta la greu?!
Toate aceste exemple nu pot fi calificate decât într-un singur fel: prostituţie politică!
Este halucinant să vedem cum un om politic ce se credea lider şi care a candidat la cea mai importantă funcţie în partid dar a pierdut, după trei zile îşi ia bocceluţa politică şi dezertează. Ce putem crede despre un asemenea gest, cum îl putem traduce? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost votat preşedinte de partid? Suspenda partidul, îl desfiinţa sau îl căra cu totul la adversari? Cum ar trebui să catalogăm un om căruia partidul i-a oferit două mandate de ministru şi care acum dezertează, justificând-u-şi trădarea în chicso-comicul explicativ al unei casnicii lungi eşuate prin nepotrivire de caracter? Dar cât a ocupat fotoliul de ministru şi nu rima în gândire cu partidul, oare de ce nu s-a retras din confortabila funcţie cu aceleaşi justificări?
La fel de blamat sunt şi cei care înjură copios ani de zile un partid politic, iar atunci când formaţiunea în care şi-au făcut veacul şi de la care au primit diverse sinecuri eşuează, se reorientează şi-şi găsesc un loc călduţ cu sprijinul unei conduceri la fel de oportuniste. Pot fi ei credibili în lupta politică? Cum să-i credem că vor fi loaiali noii formaţiuni politice care i-a primit şi nu vor dezerta la greu?!
Toate aceste exemple nu pot fi calificate decât într-un singur fel: prostituţie politică!
joi, 25 februarie 2010
ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR
Am fost sunată de foarte multi prieteni şi cunoscuţi care m-au întrebat de ce nu sunt mai activă pe blog. Le-am explicat că mi-am impus tăcerea în acest spaţiu, dezamăgită fiind de ce se întâmplă în PSD. Revin acum, pentru că pe 20 februarie s-a produs schimbarea mult aşteptată de mine.
Mai întâi o scurtă apreciere despre trecutul recent. Mircea Geoană a reuşit, dincolo de toate nereuşitele lui, un lucru extrem de grav în PSD: să extragă, să aducă la suprafaţă şi să dea vizibilitate unor oameni mediocrii şi extrem de controversaţi. Fiecare partid are arivişti, carierişti, oportunişti, dar ei sunt ţinuţi de obicei la periferie. Ei sunt, de obicei, mascaţi sau marginalizaţi, tocmai pentru lipsa lor de calităţi morale sau intelectuale. De aceea, rămâne întrebarea de ce s-a complăcut Mircea Geoană în anturajul unor asemenea specimene. Şi singurul răspuns pe care îl am la îndemână este acela că printre ei se simţea bine şi în siguranţă. Cu ajutorul lor credea că îşi va prezerva puterea în partid şi, de aceea, i-a şi folosit în permanenţă. Evident, la rândul lor, ei l-au folosit pe Geoană pentru interesele lor meschine. Efectul acestei politici de resurse umane a fost marginalizarea sau automarginalizarea multor oameni de certă calitate, care au preferat o retragere "în munţi" decât o asociere cu această pleavă. Fenomenul de "manelizare a PSD", invocat la congresul din 20 februarie de Ion Iliescu, nu trebuie privit doar ca o figură de stil. El este real şi s-a petrecut în ultimii 3-5 ani, alături de o feudalizare a partidului. PSD a devenit o confederaţie de partide locale, cu agende diverse şi interese punctuale, cu lideri naţionali exotici şi controversaţi, cel puţin din punct de vedere intelectual.
Am operat această succintă incursiune în trecutul apropiat tocmai pentru a sublinia, că dincolo de entuziasmul cu care privesc câştigarea de către Victor Ponta a funcţiei de preşedinte al PSD, trăiesc cu îngrijorarea că noul lider are o misiune extrem de grea. Misiunea de a reforma partidul în sensul recuagulării organizaţiilor locale sub o cupolă naţională, unitară şi coerentă, al atragerii şi valorizării unor personalităţi şi specialişti de valoare cu ajutorul cărora să poată elabora proiecte, să poată să exercite o opoziţie constructivă şi, mai ales, să reuşească să câştige următoarele bătălii electorale. Pe termen scurt, cred că Victor Ponta are de pregătit un Consiliu Naţional care să revitalizeze departamentele şi să desemneze secretarii executivi ce-l vor ajuta în viitoarea construcţie politică a partidului, are de organizat conferinţele judeţene şi trebuie să atragă cât mai mulţi oameni de valoare către partid. Nu îmi fac griji prea mari pentru plecările din ultimele zile şi sunt convinsă că migrările parlamentare de la PSD către construcţiile politice băsesciene se vor opri. Nici chiar Traian Băsescu nu are atât de multe sinecuri, încât să poată mulţumi toţi ariviştii din partidele de opoziţie. Iar dacă în felul acesta putem să scăpăm de ei, cu atât mai bine!
Mai întâi o scurtă apreciere despre trecutul recent. Mircea Geoană a reuşit, dincolo de toate nereuşitele lui, un lucru extrem de grav în PSD: să extragă, să aducă la suprafaţă şi să dea vizibilitate unor oameni mediocrii şi extrem de controversaţi. Fiecare partid are arivişti, carierişti, oportunişti, dar ei sunt ţinuţi de obicei la periferie. Ei sunt, de obicei, mascaţi sau marginalizaţi, tocmai pentru lipsa lor de calităţi morale sau intelectuale. De aceea, rămâne întrebarea de ce s-a complăcut Mircea Geoană în anturajul unor asemenea specimene. Şi singurul răspuns pe care îl am la îndemână este acela că printre ei se simţea bine şi în siguranţă. Cu ajutorul lor credea că îşi va prezerva puterea în partid şi, de aceea, i-a şi folosit în permanenţă. Evident, la rândul lor, ei l-au folosit pe Geoană pentru interesele lor meschine. Efectul acestei politici de resurse umane a fost marginalizarea sau automarginalizarea multor oameni de certă calitate, care au preferat o retragere "în munţi" decât o asociere cu această pleavă. Fenomenul de "manelizare a PSD", invocat la congresul din 20 februarie de Ion Iliescu, nu trebuie privit doar ca o figură de stil. El este real şi s-a petrecut în ultimii 3-5 ani, alături de o feudalizare a partidului. PSD a devenit o confederaţie de partide locale, cu agende diverse şi interese punctuale, cu lideri naţionali exotici şi controversaţi, cel puţin din punct de vedere intelectual.
Am operat această succintă incursiune în trecutul apropiat tocmai pentru a sublinia, că dincolo de entuziasmul cu care privesc câştigarea de către Victor Ponta a funcţiei de preşedinte al PSD, trăiesc cu îngrijorarea că noul lider are o misiune extrem de grea. Misiunea de a reforma partidul în sensul recuagulării organizaţiilor locale sub o cupolă naţională, unitară şi coerentă, al atragerii şi valorizării unor personalităţi şi specialişti de valoare cu ajutorul cărora să poată elabora proiecte, să poată să exercite o opoziţie constructivă şi, mai ales, să reuşească să câştige următoarele bătălii electorale. Pe termen scurt, cred că Victor Ponta are de pregătit un Consiliu Naţional care să revitalizeze departamentele şi să desemneze secretarii executivi ce-l vor ajuta în viitoarea construcţie politică a partidului, are de organizat conferinţele judeţene şi trebuie să atragă cât mai mulţi oameni de valoare către partid. Nu îmi fac griji prea mari pentru plecările din ultimele zile şi sunt convinsă că migrările parlamentare de la PSD către construcţiile politice băsesciene se vor opri. Nici chiar Traian Băsescu nu are atât de multe sinecuri, încât să poată mulţumi toţi ariviştii din partidele de opoziţie. Iar dacă în felul acesta putem să scăpăm de ei, cu atât mai bine!
marți, 21 iulie 2009
Felicitari
Imi face placere sa salut absolventii celei de-a cincea promotii a Scolii Europene "Ovidiu Sincai". Inceputa in aceasta iarna, scoala a avut parte de dezbateri foarte interesante pe parcursul seminariilor din tara. Incepand cu criza economica globala si terminand cu sistemul electoral romanesc, participantii au audiat prezentari pertinente din partea expertilor invitati si au exprimat opinii si solutii proprii pe marginea problemelor vizate. Absolventii si-au incheiat studiile prin participarea la Universitatea de Vara pentru Democratie, care s-a desfasurat la Strasbourg in perioada 5-11 iulie 2009, impreuna cu alti 600 de participanti din 15 tari ale Europei de Est si de Sud-Est. Cu acesta ocazie, doresc sa le urez succes in carierele lor viitoare si sper ca, impreuna cu colegii din editiile trecute si viitoare, ei sa devina membri activi ai clasei politice romanesti si europene. Felicitari!
miercuri, 24 iunie 2009
PESIMISM SAU OPTIMISM?
Trăim într-o lume în care informaţia se transmite în timp real. Aflăm în fracţiuni de secundă că nepăsarea noastră cu privire la mediul înconjurător a mai produs un cataclism, o inundaţie, un uragan sau o grindină în mijlocul verii; că lăcomia ascunsă sub masca neoliberalismului a falimentat zeci de milioane de oameni, prin colapsul unor bănci, fonduri de investiţii sau instituţii financiare; că puterea a devenit un drog cu dependenţă totală pentru anumite cercuri ultra-minoritare, iar cei care beneficiază de ea, în numele unor aşa-zise idealuri, nu vor să o mai lase din mână; că egoismul s-a transformat pentru mulţi în doctrină, fiind mai simplu să te gândeşti exclusiv la tine şi la propriile interese; că frica de schimbarea în rău în microuniversul în care trăim îi face pe mulţi să nu mai reacţioneze atunci când ura, extremismul, xenofobia, prostia, diletantismul, agresivitatea, nesimţirea şi lenea, corupţia, nepotismul, populismul, excesul birocratic, îngâmfarea sau minciuna se manifestă tot mai mult. Şi toate acestea le vedem şi le aflăm în timp real! Ce remediu există, însă, la ele? Remediile pentru cauze atât de profunde cer terapii de consistente; metode prin care „pacientul”, pe numele lui de familie „societatea” în care trăim, să fie nu numai convins să înceapă terapia dar să o şi aplice, neabdicând de la nici una din normele, regulile sau valorile necesare „însănătoşirii”. Iar ca tratamentul să dea rezultate trebuie să ne transformăm nepăsarea în vigilenţă şi egoismul în solidaritate.
Poate că acesta a fost un preambul puţin cam lung pentru un fenomen extrem de important şi totodată îngrijorător la care am asistat de curând noi, cei cca. 3750 de milioane de europeni care în perioada 4-7 iulie am fost chemaţi la urne pentru a-i alege pe cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Acest fenomen poartă numele de absenteism sau apatie. Cei care au încercat să radiografieze şi diagnosticheze refuzul a mai bine de 50% din cei chemaţi să-şi exercite dreptul democratic de a vota înclină să pună această stare de lucruri pe seama clivajului existent între cetăţeni şi clasa politică, pe seama tuturor derapajelor enumerate mai sus care s-au exacerbat în ultimele decenii în numele unei false aşa-zise libertăţi individuale de care se prevalează cei care încalcă regulile jocului democratic.
La nivel european, chiar şi în comunităţile ce se bucură de prosperitate, cultura instituţională a uşilor închise a determinat în ani mai întâi frustrare şi nervozitate, apoi apatie şi dezinteres. Sociologii europeni, după măsurători eşantionate, ne indică sec numele „bolii”: neîncrederea. Neîncredere în liderii politici, în instituţii (despre care repondenţii afirmă că sunt în afara controlului democratic!), în marile proiecte europene. Aproape unul din doi intervievaţi afirmă că „votul lor nu va aduce nicio îmbunătăţire”. Şi atunci, ce este de făcut?
Cel mai facil răspuns este acela de a institui pe întreg teritoriul Uniunii Europene obligativitatea votului. Dar atunci, ce facem cu libertatea şi cu voinţa fiecăruia de a se exprima sau nu?! Iar o asemenea directivă nu rezolvă problemele de fond. Atunci nu ne rămâne decât alternativa de a trata cauzele şi nu simptomele fenomenului. Acest lucru înseamnă, în primul rând, deschiderea politicului către societate, dezizolarea factorilor de decizie, reducerea birocraţiei instituţiilor. La ele trebuie să adăugăm necesitatea impulsionării dezbaterii problemelor importante ale societăţii în care trăim. Mai înseamnă o schimbare de mentalitate a factorilor de decizie. Societăţile noastre au nevoie să-şi recapete încrederea în valori, în norme şi reguli. Au nevoie să fie inspirate de lideri a căror moralitate este intacta. De lideri charismatici şi nu populişti, determinaţi să lucreze în folosul întregii societăţi şi nu numai pentru un grup sau altul. Dar cel mai important lucru este acela de a conştientiza necesitatea de a ne implica fiecare din noi.
Poate că acesta a fost un preambul puţin cam lung pentru un fenomen extrem de important şi totodată îngrijorător la care am asistat de curând noi, cei cca. 3750 de milioane de europeni care în perioada 4-7 iulie am fost chemaţi la urne pentru a-i alege pe cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Acest fenomen poartă numele de absenteism sau apatie. Cei care au încercat să radiografieze şi diagnosticheze refuzul a mai bine de 50% din cei chemaţi să-şi exercite dreptul democratic de a vota înclină să pună această stare de lucruri pe seama clivajului existent între cetăţeni şi clasa politică, pe seama tuturor derapajelor enumerate mai sus care s-au exacerbat în ultimele decenii în numele unei false aşa-zise libertăţi individuale de care se prevalează cei care încalcă regulile jocului democratic.
La nivel european, chiar şi în comunităţile ce se bucură de prosperitate, cultura instituţională a uşilor închise a determinat în ani mai întâi frustrare şi nervozitate, apoi apatie şi dezinteres. Sociologii europeni, după măsurători eşantionate, ne indică sec numele „bolii”: neîncrederea. Neîncredere în liderii politici, în instituţii (despre care repondenţii afirmă că sunt în afara controlului democratic!), în marile proiecte europene. Aproape unul din doi intervievaţi afirmă că „votul lor nu va aduce nicio îmbunătăţire”. Şi atunci, ce este de făcut?
Cel mai facil răspuns este acela de a institui pe întreg teritoriul Uniunii Europene obligativitatea votului. Dar atunci, ce facem cu libertatea şi cu voinţa fiecăruia de a se exprima sau nu?! Iar o asemenea directivă nu rezolvă problemele de fond. Atunci nu ne rămâne decât alternativa de a trata cauzele şi nu simptomele fenomenului. Acest lucru înseamnă, în primul rând, deschiderea politicului către societate, dezizolarea factorilor de decizie, reducerea birocraţiei instituţiilor. La ele trebuie să adăugăm necesitatea impulsionării dezbaterii problemelor importante ale societăţii în care trăim. Mai înseamnă o schimbare de mentalitate a factorilor de decizie. Societăţile noastre au nevoie să-şi recapete încrederea în valori, în norme şi reguli. Au nevoie să fie inspirate de lideri a căror moralitate este intacta. De lideri charismatici şi nu populişti, determinaţi să lucreze în folosul întregii societăţi şi nu numai pentru un grup sau altul. Dar cel mai important lucru este acela de a conştientiza necesitatea de a ne implica fiecare din noi.
joi, 19 februarie 2009
UN ZAMBET SAU UN RID
Pentru descreţirea fruntilor sau poate chiar pentru ridarea ei, o poezie, al cărei autor nu-l cunosc, pe care însă vă invit să o citiţi urmărind un rand întreg pe orizontală.
Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,> > Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,> > A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!> > Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,> > Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!> > Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte> > Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!> > Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?> > Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?> > Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?> > Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?> > Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,> > Ca să scornească arma distrugerii în masă?> > Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,> > E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,> > Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...> > N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,> > Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!> > Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,> > Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,> > Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?> > În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,> > Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.> > Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat> > În obştea maimuţească vreun cocotier privat,> > Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame> > Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.> > Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,> > Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.> > În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,> > Devine şef acela viteaz, agil, deştept,> > Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,> > De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.> > Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,> > Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.> > Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!> > Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,> > Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,> > Nebuni după putere şi după bunăstare!> > De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,> > Contează doar averea şi înmulţirea ei.> > Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,> > O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.> > La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură> > Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.> > Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,> > N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator.> > Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:> > La noi nu se întâmplă război religios,> > Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,> > Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,> > Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,> > Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.> > E-adevărat că omul, acest biped gunoi,> > Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi !
Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,> > Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,> > A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!> > Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,> > Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!> > Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte> > Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!> > Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?> > Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?> > Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?> > Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?> > Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,> > Ca să scornească arma distrugerii în masă?> > Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,> > E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,> > Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...> > N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,> > Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!> > Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,> > Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,> > Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?> > În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,> > Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.> > Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat> > În obştea maimuţească vreun cocotier privat,> > Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame> > Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.> > Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,> > Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.> > În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,> > Devine şef acela viteaz, agil, deştept,> > Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,> > De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.> > Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,> > Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.> > Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!> > Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,> > Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,> > Nebuni după putere şi după bunăstare!> > De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,> > Contează doar averea şi înmulţirea ei.> > Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,> > O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.> > La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură> > Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.> > Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,> > N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator.> > Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:> > La noi nu se întâmplă război religios,> > Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,> > Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,> > Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,> > Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.> > E-adevărat că omul, acest biped gunoi,> > Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi !
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
