miercuri, 3 decembrie 2008

Câteva consideraţii despre votul - ruletă

După câteva luni bune de absenţă am reluat comunicarea în spaţiul virtual. Am rămas, însă, datoare cu o explicaţie. Într-una din zile, un hâtru prieten, întrebând-u-mă cum mai stau cu redactarea tezei de doctorat mi-a replicat după răspunsul meu "justificativ" că poate o voi susţine odată cu cea a fiicei mele, care acum este studentă în anul doi. Atunci am luat hotărârea să nu mai pierd timpul cu nimic altceva până nu finalizez această lucrare. În viaţă se întâmplă adesea să subordonăm marilor proiecte problemele cotidiene care ne consumă extrem de mult timp. Şi cum acestea din urmă nu se termină niciodată, celelalte sunt amânate sine die. Cum între timp am reuşit să-mi susţin teza de doctorat, îmi pot permite acum să revin în blogosferă.

Iar primul subiect pe care vreau să-l comentăm împreună este acela al recentelor alegeri generale desfăşurate după un aşa zis sistem de vot uninominal. Proaspăt încheiatele alegeri lasă un gust amar până şi celor care au reuşit să ocupe un loc de parlamentar la redistribuirea care a semănat cu un joc de ruletă. Este evident că acest experiment din viaţa României este un eşec. De ce? Pentru că a demonstrat că nu reflectă voinţa alegătorilor (aceştia, în marea lor majoritate, nu au înţeles sistemul şi i-au confundat pe candidaţi cu primarii, aşteptând de la cei pe care urmau să-i aleagă rezolvarea unor probleme de administraţie locală), nu ajută partidele politice în a promova oameni de calitate şi de expertiză, consumă extrem de multe resurse şi crează inechităţi în privinţa susţinerii materiale a unei campanii. Adaug la toate acestea că fraudele au fost şi mai mari decât în precedentele alegeri, iar dovezile materiale legate de aceste fraude nu vor exclude din Parlamentul României nici un candidat, pentru că este evident că acele cumpărări de voturi şi mituiri au fost operate prin terţe persoane.

Firesc este să ne punem întrebarea cine poartă atunci vina pentru acest experiment eşuat? Răspunsul cel mai simplist ar fi să-l incriminăm doar pe Traian Băsescu. El este doar cel care, sperând să mai agonisească ceva capital politic, a susţinut în deja arhicunoscutul său stil populist că prin schimbarea sistemului de vot cetăţenii vor putea să-i sancţioneze pe acei oameni politici cu o imagine negativă sau bănuiţi că ar fi corupţi. Că nu s-a întâmplat aşa ne-o dovedeşte cu o ironie amară chiar un proaspăt ales în judeţul Cluj, care şi-a făcut ultima parte a campaniei electorale din arestul poliţiei. Dar de vină sunt şi liderii celorlalte partide parlamentare care s-au angajat în această spirală a ipocriziei deşi ştiau că sistemul propus este deficitar şi seamănă cu o loterie.

Este evident că în această perioadă atenţia tuturor este îndreptată către negocierile pentru formarea viitorului guvern, aşa că o analiză temeinică a ultimelor alegeri va fi amânată, cel mai probabil, pentru începutul anului viitor.

marți, 22 ianuarie 2008

O grevă utilă, sfârşită trist

În urmă cu câteva luni am decretat grevă cu privire la mersul cu maşina. Devenise aberant să cheltuiesc cca o ora şi jumătate la dus şi tot atâta la întors, parcurgând zilnic cu maşina un drum de doar 2-3 km, între P-ţa Rosetti şi P-ţa Dorobanţi. Aşa că, m-am întors la vremurile studenţiei şi la ... metrou! Beneficiile demersului meu "protestatar" s-au văzut imediat: mi-am îmbunătăţit condiţia fizică, am economisit un timp preţios şi banii de benzină. La toate acestea s-a adăugat şi un bonus nesperat, plăcerea de a poposi zilnic în faţa standurilor cu cărţi şi bucuria de a simţi forfota străzii, de a relua un joc al tinereţii, acela de a admira arhitectonica unor clădiri, incercând să intuiesc profilul oamenilor ce le populează.

Ninsoarea începutului de an a fost o bucurie nesperată. Oraşul gri, tern, ravăşit de construcţiile haotice, secătuit de verdeaţă şi oxigen, prăfuit şi devastat de lucrările unor edili neinspiraţi sau doar puşi pe căpătuială se înnobilase cu albul şi strălucirea omătului imaculat. Dar, ca orice minune, feeria iernii a ţinut mult prea puţin. I-au luat locul zloata şi noroaiele, băltoacele şi gunoaiele, mormanele maronii de zăpadă ce opturează trotuare şi scuaruri, străzi, bulevarde şi parcuri. Iar când drumurile au devenit accesibile pentru maşini, oraşul s-a sufocat dinnou. Acum, pietonii trebuie să-şi împartă cu maşinile străzile şi arterele de circulaţie, băltoacele şi gropile, într-un iureş la fel de sufocant ca-n lunile trecute. Iar greva mea s-a sfârşit trist, înnecată în noroaiele străzii, în faţa cărora, laş, am abdicat.

joi, 10 ianuarie 2008

Ce facem când cetăţeanul Băsescu îl împiedică pe preşedintele Băsescu să-şi exercite atribuţiile?

Mărturisesc că ideea de a-mi deschide propriul blogg a venit ca urmare a unui diferend de opinii între mine şi un bun prieten. Într-un anume moment, amândoi simţeam nevoia unui arbitru. De fapt, simţeam nevoia să ascultăm şi opiniile altora pentru o temă de interes general. Aşa cum este şi cea pe care vi-o propun astăzi: refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a semna numirea Noricăi Nicolau în funcţia de ministru al Justiţiei.

Ce înţelegem din declaraţia d-lui Traian Băsescu este că poate, dar nu doreşte să-şi exercite atribuţiile constituţionale de preşedinte al României. Motivaţiile prezentate public ocupă un registru care pleacă de la înalte valori (moralitate, etică, credibilitate) şi sfârşesc într-un chicso-comic absolut: "Eu sunt ales, cu bunele şi cu relele mele, dar un ministru al Justiţiei, nu voi accepta să semnez ca un notar, în orice condiţii sau orice persoană". Dincolo de torsionările nemeritate la care supune limba română, domnul preşedinte Băsescu ne explică practic că în ierarhia funcţiilor statului avem un dublu standard. Unui preşedinte al României, doar pentru că a fost ales, i se pot accepta "relele" (şi aici bănuim că domnul Băsescu se gândea, poate, la dispariţia flotei României, la cum s-a împroprietărit cu casa din strada Mihăileanu, la pomenile Luxten-lui pentru fiica sa sau la diversele contracte şi decizii pe care le-a încheiat şi luat în calitate de primar al Bucureştilor), dar unui ministru desemnat nu i se trece nimic cu vederea .... mai ales unuia care îi este profund antipatic celui ce ocupă primul rang în stat!

Într-un fel, aproape că-l şi înţelegem pe domnul preşedinte Traian Băsescu, îi desluşim temerile şi angoasele. Norica Nicolau este un fost procuror, cu rădăcini în sistem, cu o altă "greutate specifică" decât Chiuariu, un adversar redutabil pentru domnia sa. Şi presupunem, la fel ca şi domnul Băsescu, că Norica Nicolau nu va mai accepta îngroparea dosarelor până la prescrierea lor. Mai ales, a dosarelor care îl privesc pe locatarul de la Cotroceni.

Să vorbim puţin şi de consecinţele noii manevre prezidenţiale. Evident, efectul generat este cel de impas, de blocare a funcţionării statului. De mai bine de o lună, preşedintele statului refuză numirea unui ministru de Justiţie! Speţa: cu nimic diferită de cazul Cioroianu, când a fost sesizată Curtea Constituţională care, apoi, l-a obligat pe Traian Băsescu să-şi exercite atribuţiile constituţionale. Efectele pragmatice, legate de interesele imediate ale lui Traian Băsescu sunt cele pe care toată mass-media le-a sesizat: numirea preşedintelui la CSM (care s-a produs în lipsa unui titular la Justiţie), o eventuală înlocuire a lui Daniel Morar la DNA pentru rezultatele excepţionale pe care le-a înregistrat, neparticiparea României în Consiliul Interministerial pe probleme de Justiţie al UE care trebuie să se desfăşoare în câteva zile şi la care nu vom putea trimite un titular al portofoliului care să ne apere interesele. Ca să nu mai vorbim de degringolada în care se găseşte Ministerul Justiţiei în lipsa unui titular!

Dar, domnului Băsescu îi priesc toate acestea. Vremurile de linişte îl stingheresc şi îl marginalizează. În schimb, tumultul, scandalul, învrăjbirea, războiul îi dau energie şi vitalitate politicianistă. Iar blocarea funcţionării statului este lucrul ce-l interesează cel mai puţin şi pe care totdeauna l-a putut sacrifica pe altarul propriilor dorinţe! La acest aspect trebuie să începem să ne gândim temeinic. Iar primul pas este acela de a identifica soluţii de deblocare pornind de la litera şi spiritul Constituţiei. Dacă preşedintele României nu îşi poate exercita atribuţiile pentru că cetăţeanul Băsescu îl împiedică, atunci atribuţiile trebuie preluate, conform Constituţiei, de al doilea om în stat, respectiv de preşedintele Senatului. În alte cuvinte, numirea ministrului Justiţiei poate fi preluată de către Parlament şi validată prin semnătura preşedintelui Senatului. În vremea asta, cetăţeanul şi preşedintele Băsescu vor avea răgazul să imagineze noi blocaje, să instrumenteze alte războiaie. Numai că, cei doi în întruchiparea unuia singur vor înţelege, poate, că şi la "armele neconvenţionale" se pot găsi soluţii şi contracarări.