joi, 19 februarie 2009

UN ZAMBET SAU UN RID

Pentru descreţirea fruntilor sau poate chiar pentru ridarea ei, o poezie, al cărei autor nu-l cunosc, pe care însă vă invit să o citiţi urmărind un rand întreg pe orizontală.

Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,> > Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,> > A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!> > Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,> > Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!> > Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte> > Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!> > Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?> > Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?> > Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?> > Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?> > Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,> > Ca să scornească arma distrugerii în masă?> > Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,> > E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,> > Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...> > N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,> > Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!> > Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,> > Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,> > Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?> > În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,> > Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.> > Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat> > În obştea maimuţească vreun cocotier privat,> > Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame> > Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.> > Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,> > Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.> > În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,> > Devine şef acela viteaz, agil, deştept,> > Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,> > De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.> > Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,> > Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.> > Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!> > Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,> > Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,> > Nebuni după putere şi după bunăstare!> > De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,> > Contează doar averea şi înmulţirea ei.> > Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,> > O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.> > La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură> > Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.> > Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,> > N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator.> > Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:> > La noi nu se întâmplă război religios,> > Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,> > Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,> > Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,> > Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.> > E-adevărat că omul, acest biped gunoi,> > Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi !

luni, 16 februarie 2009

EXTRAVERALUL GUVERNULUI BOC OFERIT DE MINISTRUL POGEA

În cadrul dezbaterilor din comisiile parlamentare a bugetului de stat pe acest an s-a aprobat şi Anexa 301 referitoare la majorarea fondurilor destinate Administraţiei Prezidenţiale cu 46,61% faţă de execuţia preliminară pentru 2008 (pentru acest an s-au alocat 48,81 milioane de lei). Cheltuielile de transport ale Administraţiei Prezidenţiale pentru 2009 s-au majorat de 32 de ori faţă de anul 2008, de la 3.000 lei la 100.000 lei. Cheltuielile curente ale Presedinţiei vor creşte în acest an cu 51, 87% faţă de anul 2008 şi vor ajunge la 29,78 milioane lei.
Cheltuielile salariale ale Administraţiei Prezidenţiale se vor majora cu 19,4%, iar "sporurile pentru condiţiile de muncă" de care va beneficia personalul tehnic, cu 180%. La capitolul alte drepturi salariale suma creşte de 44,4 de ori: de la 18.000 lei în 2008 la 818.000 lei. Pentru achiziţionarea de maşini, echipamente şi mijloace de transport se vor cheltui 450.000 lei în 2009.

Pentru cei deveniţi nervoşi după citirea acestor rânduri, Guvernul Boc oferă şi un Extraveral: ne spune că acest buget este o estimare!!!! În alte cuvinte, ni se transmite nu este obligatoriu ca Administraţia Prezidenţială să cheltuiască toţi aceşti bani. Ha, ha, ha!!!

Şi ca să ne binedispună, acelaşi Guvern Boc ne asigură că una din marile priorităţi ale României, pe anul în curs, este Turismul. Pentru acest important domeniu de activitate s-au alocat aproape cât pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, la un loc. Curat-murdar mon cher!

luni, 9 februarie 2009

DE-A RÂSUL-PLÂNSUL!


Oricât aş încerca să îmi reprim sentimentele faţă de dl Boc, actualul Prim Ministru al României, nu reuşesc decât să-l privesc cu un amestec de compasiune, simpatie şi ilaritate. Compasiune, pentru că îmi dau seama câţi ani de umilinţă a îndurat omul acesta în relaţia cu Traian Băsescu; simpatie, pentru că îl simt un om obişnuit care a muncit din greu să poată depăşi condiţia socială a familiei în care a crescut şi pentru că îl creditez cu bune intenţii şi bun simţ; ilaritate, pentru că, vai, mai tot ce bunul simţ, educaţia şi experienţa politică îi dictează să facă se năruieşte într-o clipă în cruda realitatea politică. Astăzi, pur şi simplu, m-a apucat râsul citind un flux de ştiri în care Cancelaria anunţa că îşi va reduce cheltuielile de personal cu 20%, pentru ca în următorul paragraf să aflăm că-şi măreşte alocaţiile pentru transportul şi cazarea demnitarilor cu 300%-400%! Şi dacă mai punem la socoteală şi vecinătatea (din clădirea Guvernului) cu turismul ecumenic supradimensionat din vaşnice raţiuni strategico-economice, atunci devine şi mai clar de ce trebuie să ne păstrăm compasiunea pentru dl Boc. Dar şi simpatia!