Mulţumesc tuturor celor care ne-au adresat mesaje de sărbătoarea pascală. La rându-mi, urez tuturor o primăvară frumoasă şi senină. De asemenea, vă doresc sănătate, proiecte interesante şi prieteni buni în jur.
Deşi foarte scurtă, această mini vacanţă de Paşte a fost pentru mine şi familia mea extrem de activă şi dinamică. Am reuşit să ieşim parţial din paradigma "mâncat - odihnă - socializare", le-am făcut şi pe acestea, dar accentul l-am pus de astă dată pe bowling şi pe bucuria de a fi împreună cu fratele meu şi câţiva prieteni. Ce mai, a fost o vacanţă grozavă!
marți, 6 aprilie 2010
luni, 8 martie 2010
SUCCESE ŞI SUCCESURI
Dacă ar fi să analizăm succint rezultatul Congresului PNL recent desfăşurat, cred că ar trebui să ne referim la câteva aspecte, unele dintre ele cu valenţe asemănătoare şi pentru PSD:
- "jocul" votului pe liste închise care lui Mircea Geoană nu i-a reuşit ("din motive de Ion Iliescu", cum spunea un mai hâtru prieten) şi care era singurul ce-l putea ajuta să-şi păstreze funcţia de preşedinte al partidului, l-a favorizat pe Crin Antonescu. Acesta şi-a adjudecat un nou mandat de preşedinte al PNL. Intrebarea este, însă, cu ce costuri? Când vrei mai mult decât să câştigi în faţa colegilor de partid, intenţia fiind să-i scoţi pe aceştia total din joc, strici echilibrele, iar efectul tuturor acţiunilor tale viitoare le vei deconta de unul singur. Un partid politic cu adevărat democratic înseamnă, în primul rând, acomodarea şi reprezentarea tuturor curentelor de opinie, chiar şi a celor minoritare, în jurul valorilor şi principiilor doctrinare ce guvernează formaţiunea. Scoaterea direct în tribună şi nu pe banca de rezerve a celor care gândesc diferit, în mod sigur vulnerabilizează partidul, pentru că reduc eşaloanele de luptători. Un lider cu adevărat puternic şi înţelept este acela precum Harap Alb: el este total diferit de ceata lui, de fiecare dintre ei, după cum fiecare din ei este unic şi cu o expertiză diferită . Dar fiecare dintre ei, prin priceperea lui, prin mijloacele de "luptă" de care dispune îl fac pe Harap Alb să fie puternic şi să izbândească. De aceea, marea pricepere a unui lider trebuie să fie aceea, ca în cazul lui Harap Alb, de a aduna în jurul lor oameni foarte diferiţi dar şi foarte buni profesional. Din acest punct de vedere, Antonescu pare să se fi dispensat de luptători redutabili ai partidului, care nu-l mai incomodează în peisajul intern de putere, dar nu au cum să mai incomodeze nici adversarii politici ai PNL;
- raţional, după acest vot pe liste închise, Crin Antonescu urmează să facă ordine în filiale, adică printre baronii locali ai PNL sau printre membri controversaţi, pe care în moţiunea sa de la congres, referindu-se la peisajul societăţii româneşti, recunoaşte implicit că îi are: "Pentru a se angaja credibil şi eficient în demontarea sistemului malformat, PNL îşi asumă partea sa de responsabilitate în întreţinerea şi dezvoltarea acestuia. Nu ne-am opus totdeauna şi cu suficientă forţă acestui sistem bolnav". Ori, aici apare marea problemă, similară tuturor celorlalte partide politice, dacă într-adevăr operezi chirurgical în sensul marginalizării membrilor de partid cu influenţă dar acuzabili, vulnerabili sau controversaţi (conform vechiilor norme morale ale societăţii) rişti să răreşti rău rândurile celor care întreţin structurile de partid şi să rămâi fără finanţare. Grea dilemă!
- ca şi în celelalte partide de pe scena politică românească şi în PNL a prevalat la recent încheiatul congres interesul pentru puterea în sine (a se citi modificările la statut) faţă de cel pentru dezbatere. Aşa se face că discuţiile despre fundamentele doctrinare, liniile strategice viitoare, raporturile cu celelalte partide au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire!
- Crin Antonescu mai are două misiuni dificile, interconectate, una fiind aceea de a face o opziţie dură PD-L, altminteri orice compromis în acest sens îl va decredibiliza, iar cealaltă de a reuşi să-şi păstreze anvergura de candidat la viitoarele prezidenţiale în condiţiile unei competiţii ce va fi cu siguranţă acerbă, cel puţin din partea PSD.
- "jocul" votului pe liste închise care lui Mircea Geoană nu i-a reuşit ("din motive de Ion Iliescu", cum spunea un mai hâtru prieten) şi care era singurul ce-l putea ajuta să-şi păstreze funcţia de preşedinte al partidului, l-a favorizat pe Crin Antonescu. Acesta şi-a adjudecat un nou mandat de preşedinte al PNL. Intrebarea este, însă, cu ce costuri? Când vrei mai mult decât să câştigi în faţa colegilor de partid, intenţia fiind să-i scoţi pe aceştia total din joc, strici echilibrele, iar efectul tuturor acţiunilor tale viitoare le vei deconta de unul singur. Un partid politic cu adevărat democratic înseamnă, în primul rând, acomodarea şi reprezentarea tuturor curentelor de opinie, chiar şi a celor minoritare, în jurul valorilor şi principiilor doctrinare ce guvernează formaţiunea. Scoaterea direct în tribună şi nu pe banca de rezerve a celor care gândesc diferit, în mod sigur vulnerabilizează partidul, pentru că reduc eşaloanele de luptători. Un lider cu adevărat puternic şi înţelept este acela precum Harap Alb: el este total diferit de ceata lui, de fiecare dintre ei, după cum fiecare din ei este unic şi cu o expertiză diferită . Dar fiecare dintre ei, prin priceperea lui, prin mijloacele de "luptă" de care dispune îl fac pe Harap Alb să fie puternic şi să izbândească. De aceea, marea pricepere a unui lider trebuie să fie aceea, ca în cazul lui Harap Alb, de a aduna în jurul lor oameni foarte diferiţi dar şi foarte buni profesional. Din acest punct de vedere, Antonescu pare să se fi dispensat de luptători redutabili ai partidului, care nu-l mai incomodează în peisajul intern de putere, dar nu au cum să mai incomodeze nici adversarii politici ai PNL;
- raţional, după acest vot pe liste închise, Crin Antonescu urmează să facă ordine în filiale, adică printre baronii locali ai PNL sau printre membri controversaţi, pe care în moţiunea sa de la congres, referindu-se la peisajul societăţii româneşti, recunoaşte implicit că îi are: "Pentru a se angaja credibil şi eficient în demontarea sistemului malformat, PNL îşi asumă partea sa de responsabilitate în întreţinerea şi dezvoltarea acestuia. Nu ne-am opus totdeauna şi cu suficientă forţă acestui sistem bolnav". Ori, aici apare marea problemă, similară tuturor celorlalte partide politice, dacă într-adevăr operezi chirurgical în sensul marginalizării membrilor de partid cu influenţă dar acuzabili, vulnerabili sau controversaţi (conform vechiilor norme morale ale societăţii) rişti să răreşti rău rândurile celor care întreţin structurile de partid şi să rămâi fără finanţare. Grea dilemă!
- ca şi în celelalte partide de pe scena politică românească şi în PNL a prevalat la recent încheiatul congres interesul pentru puterea în sine (a se citi modificările la statut) faţă de cel pentru dezbatere. Aşa se face că discuţiile despre fundamentele doctrinare, liniile strategice viitoare, raporturile cu celelalte partide au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire!
- Crin Antonescu mai are două misiuni dificile, interconectate, una fiind aceea de a face o opziţie dură PD-L, altminteri orice compromis în acest sens îl va decredibiliza, iar cealaltă de a reuşi să-şi păstreze anvergura de candidat la viitoarele prezidenţiale în condiţiile unei competiţii ce va fi cu siguranţă acerbă, cel puţin din partea PSD.
vineri, 26 februarie 2010
PROSTITUŢIA POLITICĂ
Dacă vă întrebaţi ce-i cu plecările acestea din PSD, explicaţia trebuie căutată în prăbuşirea sistemului de valori societale. Această prăbuşire afectează, bineînţeles, şi partidele politice. Sau mai ales pe acestea, pentru că vizibilitatea lor este foarte mare. Vina este, deopotrivă, a conducerii partidelor care tolerează din diverse interese migraţia politică, dar şi a societăţii civile care nu-i condamnă public pe traseişti. Arivişti, oportunişti, carierişti, traseişti sunt în toate partidele politice. Din nefericire, conducerile acestor formaţiuni îi tolerează mai ales pe ultimii dintr-un motiv de meschinărie politică: vulnerabilizarea adversarilor politici, cu orice mijloace. Iar dacă oportuniştii şi traseiştii au şi calitatea de parlamentari sau o oarece notorietate, cu atât mai mult sunt acceptaţi de alte partide, în speranţa că adversarii vor simţi o lovitură amplificată.
Este halucinant să vedem cum un om politic ce se credea lider şi care a candidat la cea mai importantă funcţie în partid dar a pierdut, după trei zile îşi ia bocceluţa politică şi dezertează. Ce putem crede despre un asemenea gest, cum îl putem traduce? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost votat preşedinte de partid? Suspenda partidul, îl desfiinţa sau îl căra cu totul la adversari? Cum ar trebui să catalogăm un om căruia partidul i-a oferit două mandate de ministru şi care acum dezertează, justificând-u-şi trădarea în chicso-comicul explicativ al unei casnicii lungi eşuate prin nepotrivire de caracter? Dar cât a ocupat fotoliul de ministru şi nu rima în gândire cu partidul, oare de ce nu s-a retras din confortabila funcţie cu aceleaşi justificări?
La fel de blamat sunt şi cei care înjură copios ani de zile un partid politic, iar atunci când formaţiunea în care şi-au făcut veacul şi de la care au primit diverse sinecuri eşuează, se reorientează şi-şi găsesc un loc călduţ cu sprijinul unei conduceri la fel de oportuniste. Pot fi ei credibili în lupta politică? Cum să-i credem că vor fi loaiali noii formaţiuni politice care i-a primit şi nu vor dezerta la greu?!
Toate aceste exemple nu pot fi calificate decât într-un singur fel: prostituţie politică!
Este halucinant să vedem cum un om politic ce se credea lider şi care a candidat la cea mai importantă funcţie în partid dar a pierdut, după trei zile îşi ia bocceluţa politică şi dezertează. Ce putem crede despre un asemenea gest, cum îl putem traduce? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost votat preşedinte de partid? Suspenda partidul, îl desfiinţa sau îl căra cu totul la adversari? Cum ar trebui să catalogăm un om căruia partidul i-a oferit două mandate de ministru şi care acum dezertează, justificând-u-şi trădarea în chicso-comicul explicativ al unei casnicii lungi eşuate prin nepotrivire de caracter? Dar cât a ocupat fotoliul de ministru şi nu rima în gândire cu partidul, oare de ce nu s-a retras din confortabila funcţie cu aceleaşi justificări?
La fel de blamat sunt şi cei care înjură copios ani de zile un partid politic, iar atunci când formaţiunea în care şi-au făcut veacul şi de la care au primit diverse sinecuri eşuează, se reorientează şi-şi găsesc un loc călduţ cu sprijinul unei conduceri la fel de oportuniste. Pot fi ei credibili în lupta politică? Cum să-i credem că vor fi loaiali noii formaţiuni politice care i-a primit şi nu vor dezerta la greu?!
Toate aceste exemple nu pot fi calificate decât într-un singur fel: prostituţie politică!
joi, 25 februarie 2010
ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR
Am fost sunată de foarte multi prieteni şi cunoscuţi care m-au întrebat de ce nu sunt mai activă pe blog. Le-am explicat că mi-am impus tăcerea în acest spaţiu, dezamăgită fiind de ce se întâmplă în PSD. Revin acum, pentru că pe 20 februarie s-a produs schimbarea mult aşteptată de mine.
Mai întâi o scurtă apreciere despre trecutul recent. Mircea Geoană a reuşit, dincolo de toate nereuşitele lui, un lucru extrem de grav în PSD: să extragă, să aducă la suprafaţă şi să dea vizibilitate unor oameni mediocrii şi extrem de controversaţi. Fiecare partid are arivişti, carierişti, oportunişti, dar ei sunt ţinuţi de obicei la periferie. Ei sunt, de obicei, mascaţi sau marginalizaţi, tocmai pentru lipsa lor de calităţi morale sau intelectuale. De aceea, rămâne întrebarea de ce s-a complăcut Mircea Geoană în anturajul unor asemenea specimene. Şi singurul răspuns pe care îl am la îndemână este acela că printre ei se simţea bine şi în siguranţă. Cu ajutorul lor credea că îşi va prezerva puterea în partid şi, de aceea, i-a şi folosit în permanenţă. Evident, la rândul lor, ei l-au folosit pe Geoană pentru interesele lor meschine. Efectul acestei politici de resurse umane a fost marginalizarea sau automarginalizarea multor oameni de certă calitate, care au preferat o retragere "în munţi" decât o asociere cu această pleavă. Fenomenul de "manelizare a PSD", invocat la congresul din 20 februarie de Ion Iliescu, nu trebuie privit doar ca o figură de stil. El este real şi s-a petrecut în ultimii 3-5 ani, alături de o feudalizare a partidului. PSD a devenit o confederaţie de partide locale, cu agende diverse şi interese punctuale, cu lideri naţionali exotici şi controversaţi, cel puţin din punct de vedere intelectual.
Am operat această succintă incursiune în trecutul apropiat tocmai pentru a sublinia, că dincolo de entuziasmul cu care privesc câştigarea de către Victor Ponta a funcţiei de preşedinte al PSD, trăiesc cu îngrijorarea că noul lider are o misiune extrem de grea. Misiunea de a reforma partidul în sensul recuagulării organizaţiilor locale sub o cupolă naţională, unitară şi coerentă, al atragerii şi valorizării unor personalităţi şi specialişti de valoare cu ajutorul cărora să poată elabora proiecte, să poată să exercite o opoziţie constructivă şi, mai ales, să reuşească să câştige următoarele bătălii electorale. Pe termen scurt, cred că Victor Ponta are de pregătit un Consiliu Naţional care să revitalizeze departamentele şi să desemneze secretarii executivi ce-l vor ajuta în viitoarea construcţie politică a partidului, are de organizat conferinţele judeţene şi trebuie să atragă cât mai mulţi oameni de valoare către partid. Nu îmi fac griji prea mari pentru plecările din ultimele zile şi sunt convinsă că migrările parlamentare de la PSD către construcţiile politice băsesciene se vor opri. Nici chiar Traian Băsescu nu are atât de multe sinecuri, încât să poată mulţumi toţi ariviştii din partidele de opoziţie. Iar dacă în felul acesta putem să scăpăm de ei, cu atât mai bine!
Mai întâi o scurtă apreciere despre trecutul recent. Mircea Geoană a reuşit, dincolo de toate nereuşitele lui, un lucru extrem de grav în PSD: să extragă, să aducă la suprafaţă şi să dea vizibilitate unor oameni mediocrii şi extrem de controversaţi. Fiecare partid are arivişti, carierişti, oportunişti, dar ei sunt ţinuţi de obicei la periferie. Ei sunt, de obicei, mascaţi sau marginalizaţi, tocmai pentru lipsa lor de calităţi morale sau intelectuale. De aceea, rămâne întrebarea de ce s-a complăcut Mircea Geoană în anturajul unor asemenea specimene. Şi singurul răspuns pe care îl am la îndemână este acela că printre ei se simţea bine şi în siguranţă. Cu ajutorul lor credea că îşi va prezerva puterea în partid şi, de aceea, i-a şi folosit în permanenţă. Evident, la rândul lor, ei l-au folosit pe Geoană pentru interesele lor meschine. Efectul acestei politici de resurse umane a fost marginalizarea sau automarginalizarea multor oameni de certă calitate, care au preferat o retragere "în munţi" decât o asociere cu această pleavă. Fenomenul de "manelizare a PSD", invocat la congresul din 20 februarie de Ion Iliescu, nu trebuie privit doar ca o figură de stil. El este real şi s-a petrecut în ultimii 3-5 ani, alături de o feudalizare a partidului. PSD a devenit o confederaţie de partide locale, cu agende diverse şi interese punctuale, cu lideri naţionali exotici şi controversaţi, cel puţin din punct de vedere intelectual.
Am operat această succintă incursiune în trecutul apropiat tocmai pentru a sublinia, că dincolo de entuziasmul cu care privesc câştigarea de către Victor Ponta a funcţiei de preşedinte al PSD, trăiesc cu îngrijorarea că noul lider are o misiune extrem de grea. Misiunea de a reforma partidul în sensul recuagulării organizaţiilor locale sub o cupolă naţională, unitară şi coerentă, al atragerii şi valorizării unor personalităţi şi specialişti de valoare cu ajutorul cărora să poată elabora proiecte, să poată să exercite o opoziţie constructivă şi, mai ales, să reuşească să câştige următoarele bătălii electorale. Pe termen scurt, cred că Victor Ponta are de pregătit un Consiliu Naţional care să revitalizeze departamentele şi să desemneze secretarii executivi ce-l vor ajuta în viitoarea construcţie politică a partidului, are de organizat conferinţele judeţene şi trebuie să atragă cât mai mulţi oameni de valoare către partid. Nu îmi fac griji prea mari pentru plecările din ultimele zile şi sunt convinsă că migrările parlamentare de la PSD către construcţiile politice băsesciene se vor opri. Nici chiar Traian Băsescu nu are atât de multe sinecuri, încât să poată mulţumi toţi ariviştii din partidele de opoziţie. Iar dacă în felul acesta putem să scăpăm de ei, cu atât mai bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
