luni, 8 martie 2010

SUCCESE ŞI SUCCESURI

Dacă ar fi să analizăm succint rezultatul Congresului PNL recent desfăşurat, cred că ar trebui să ne referim la câteva aspecte, unele dintre ele cu valenţe asemănătoare şi pentru PSD:

- "jocul" votului pe liste închise care lui Mircea Geoană nu i-a reuşit ("din motive de Ion Iliescu", cum spunea un mai hâtru prieten) şi care era singurul ce-l putea ajuta să-şi păstreze funcţia de preşedinte al partidului, l-a favorizat pe Crin Antonescu. Acesta şi-a adjudecat un nou mandat de preşedinte al PNL. Intrebarea este, însă, cu ce costuri? Când vrei mai mult decât să câştigi în faţa colegilor de partid, intenţia fiind să-i scoţi pe aceştia total din joc, strici echilibrele, iar efectul tuturor acţiunilor tale viitoare le vei deconta de unul singur. Un partid politic cu adevărat democratic înseamnă, în primul rând, acomodarea şi reprezentarea tuturor curentelor de opinie, chiar şi a celor minoritare, în jurul valorilor şi principiilor doctrinare ce guvernează formaţiunea. Scoaterea direct în tribună şi nu pe banca de rezerve a celor care gândesc diferit, în mod sigur vulnerabilizează partidul, pentru că reduc eşaloanele de luptători. Un lider cu adevărat puternic şi înţelept este acela precum Harap Alb: el este total diferit de ceata lui, de fiecare dintre ei, după cum fiecare din ei este unic şi cu o expertiză diferită . Dar fiecare dintre ei, prin priceperea lui, prin mijloacele de "luptă" de care dispune îl fac pe Harap Alb să fie puternic şi să izbândească. De aceea, marea pricepere a unui lider trebuie să fie aceea, ca în cazul lui Harap Alb, de a aduna în jurul lor oameni foarte diferiţi dar şi foarte buni profesional. Din acest punct de vedere, Antonescu pare să se fi dispensat de luptători redutabili ai partidului, care nu-l mai incomodează în peisajul intern de putere, dar nu au cum să mai incomodeze nici adversarii politici ai PNL;

- raţional, după acest vot pe liste închise, Crin Antonescu urmează să facă ordine în filiale, adică printre baronii locali ai PNL sau printre membri controversaţi, pe care în moţiunea sa de la congres, referindu-se la peisajul societăţii româneşti, recunoaşte implicit că îi are: "Pentru a se angaja credibil şi eficient în demontarea sistemului malformat, PNL îşi asumă partea sa de responsabilitate în întreţinerea şi dezvoltarea acestuia. Nu ne-am opus totdeauna şi cu suficientă forţă acestui sistem bolnav". Ori, aici apare marea problemă, similară tuturor celorlalte partide politice, dacă într-adevăr operezi chirurgical în sensul marginalizării membrilor de partid cu influenţă dar acuzabili, vulnerabili sau controversaţi (conform vechiilor norme morale ale societăţii) rişti să răreşti rău rândurile celor care întreţin structurile de partid şi să rămâi fără finanţare. Grea dilemă!

- ca şi în celelalte partide de pe scena politică românească şi în PNL a prevalat la recent încheiatul congres interesul pentru puterea în sine (a se citi modificările la statut) faţă de cel pentru dezbatere. Aşa se face că discuţiile despre fundamentele doctrinare, liniile strategice viitoare, raporturile cu celelalte partide au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire!

- Crin Antonescu mai are două misiuni dificile, interconectate, una fiind aceea de a face o opziţie dură PD-L, altminteri orice compromis în acest sens îl va decredibiliza, iar cealaltă de a reuşi să-şi păstreze anvergura de candidat la viitoarele prezidenţiale în condiţiile unei competiţii ce va fi cu siguranţă acerbă, cel puţin din partea PSD.