luni, 29 iulie 2013


Un altfel de Văcăreşti (II)

M-am întrebat de unde vine numele acestui loc mirific, sălbatic şi în acelaşi timp aflat atât de aproape de noi. Am căutat în Anale, în documentele lăsate de scribii vremii şi cercetate cu atâta migală de către istorici. Nu am găsit nimic, cert este că numele locului nu are legătură cu marea familie a luminaţilor boieri Văcăreşti, precursori ai iluminismului şi poeziei româneşti, ctitori de seamă ai culturii secolului al XVIII-lea. Odinioară, în vremuri ce astăzi poartă în ele colbul istoriei, oamenii locului îşi duceau, în această zonă sălbatică, vacile la păscut. Dar numele se pare că nu vine nici de la acest obicei, ci rămâne un mister îngropat odată cu familia Mavrocordaţilor care a hotărât să dea numele de Văcăreşti celei mai mari mănăstiri din această parte a lumii, ridicată timp de două generaţii, cu o istorie atât de zbuciumată şi cu un sfârşit atât de tragic.
Comunismul a îngropat istoria, a distrus case, vieţi dar nu a reuşit să şteargă memoria colectivă. Au avut un singur gând, să facă aici un nou lac de acumulare, dar probabil spiritul locului, sau cei ce au muncit şi s-au “zidit” aici, au stat de veghe, şi, astfel planurile au eşuat. Lacul a rămas un teren mlăştinos, în care natura a avut şansa de a recupera ceea ce îi aparţinuse de la început, găsindu-şi aici refugiul perfect. Digul de beton înalt de opt metri, construit în 1988 avea scopul de a fi matcă a lacului, cu o suprafaţă de aproape două sute de hectare. Astăzi este un zid ce ţine zumzetul şi poluarea oraşului la distanţă, dând voie naturii să se dezvolte în tihnă.

Încet, timid a apărut stuful de jur împrejurul bălţilor, ca o cetate, ca un zid natural menit să ofere vietăţilor intimidate, lacul fiind alimentat şi de izvoarele subterane. Apoi, mângâierea vântului a adus aici seminţe care au rodit şi şi-au înfipt adânc rădăcinile într-ul loc care le-a devenit acasă. De nicăieri au venit păsări, vulpi, şerpi şi alte vieţuitoare, care au făcut din acest loc o Deltă, dar nu, nu a Dunării ci a Văcăreştilor.

Niciun comentariu: