Un altfel de Văcăreşti (I)

          Pentru naţiunea română Văcăreştiul este o rană deschisă în fatidica zi de 2 decembrie 1984 când Nicolae Ceauşescu a făcut aici o vizită neanunţată. Acesta este începutul sfârşitului pentru ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, reprezentativ pentru arta românească,  Mănăstirea Văcăreşti a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1716, de către Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Ţara Românească, om de mare cultură şi rafinament.

          

       Dar nu despre acest Văcăreşti vreau să vă vorbesc, nici măcar despre acel Văcăreşti în care au fost închise personalități ale vieții culturale și politice românești între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, ci despre un altfel de Văcăreşti, un colţ de Rai cunoscut drept „Delta Văcăreşti”.

         Văcăreștiul despre care vreau să vă vorbesc îşi are începuturile în epoca în care betonul şi fierul ne invadau viaţa şi ne obligau să trăim după modele. Iniţial a fost conceput ca parte a amenajării râului Dâmbovița, fiind proiectat să facă parte din sistemul hidrologic de apărare a Bucureștiului împotriva inundațiilor. Ca o ironie a sorţii lucrările au început în anul 1986, moment în care a fost demolată și Mănăstirea Văcărești, dar au fost sistate după 1989, fiind în prezent unul din marile proiecte neterminate ale perioadei comuniste.